Pe 27-30 mai 2019 s-au desfășurat la Palatul Parlamentului din București lucrările celei de-a 8-a conferințe europene AeroDays. Lansată în 1991, conferința Zilele Aeronauticii Europene (AeroDays) reprezintă evenimentul de vârf în cercetarea științifică și inovarea tehnologică, o platformă de diseminare și de analiză a celor mai recente dezvoltări în aviație și în transportul aerian în Uniunea Europeană. Această ediție a fost însă una globală, prin participări la cel mai înalt nivel din Statele Unite, China și Federația Rusă, ceea ce demonstrează competitivitatea Uniunii Europene în cercetarea și dezvoltarea aerospațială. Pentru prima oară în Europa Centrală și de Est, AeroDays a inaugurat la această a 8-a ediție un concept inovativ, TandemAEROdays19.20, compus din două evenimente integrate organizate în România în 2019 și în Germania în 2020.

Principalii organizatori ai acestui eveniment în tandem sunt Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială INCAS și Deutsches Zentrum für Luft- und Raumfahrt DLR, cu sprijinul Comisiei Europene și în cadrul Președinției României a Consiliului UE. Personalitățile care au creeat acest concept sunt Dr. Cătălin Nae, președinte INCAS și EREA (Alumnus UPB FIA) și Prof. Rolf Henke, membru al consiliului de administrație pentru aeronautică al DLR, șef al ACARE.

Universitatea Politehnica din București a fost reprezentată de Rectorul Mihnea Costoiu, care a fost keynote speaker în panoul despre educația aeronautică, moderat de Prof. Spiros Pantelakis, președintele European Aeronautics Science Network (EASN). Din panel au mai făcut parte Dr. Joris Melkert, Decan al TU Delft și Președinte PEGASUS, precum și Rita Ponza, CEO al companiei HIT09 (un spin-off de inginerie aerospațială al Univ. Padova).

De asemenea, universitatea a mai avut un generos stand în spațiul expozițional, la care a fost expus un avion fără pilot cu propulsie electrică (Volta), realizat de absolvenți ai facultății în cadrul unui contract al UPB. De asemenea, au fost expuse bannere cu aeronave proiectate și fabricate de profesori sau de absolvenți de prestigiu ai Secției de Aviație a UPB, cum sunt Prof. Elie Carafoli, Prof. Ion Grosu și Ing. Iosif Șilimon.

Dintre absolvenții de prestigiu, l-am prezentat și pe Ing. Bogdan Marcu, proiectantul turbopompei  lansatorului Falcon 9 în cadrul programului SpaceX, de asemenea pe General Dr. Dumitru Dorin Prunariu, primul și singurul cosmonaut român.

Prezența la conferință a Dr. Jaiwon Shin, lider al Cercetării Aeronautice a NASA este o dovadă a impactului internațional al acestui eveniment major. Pe 30 mai am avut plăcerea de a-l primi pe Dr. Shin și în comunitatea studenților și profesorilor noștri, la UPB-FIA.

La panelul de Competitivitate Industrială, Serge Durand, Director General, Airbus Helicopters Romania a menționat că în fiecare aeronavă Airbus care zboară astăzi, găsim cel puțin două componente majore fabricate în România. Această afirmație este o recunoaștere importantă a competitivității industriei aerospațiale românești. Puetm adăuga că inginerii români nu contribuie doar la fabricație, dar și la proiectarea unor componente ale aeronavelor Airbus, prin subcontractare către filiale românești cum ar fi GKN Fokker Engineering Romania, ALTEN Delivery Center, AKKA Technologies, Assystem etc.

În secțiunea științifică, o echipă a UPB-FIA (subsemnatul și S.l. dr. ing. C. E. Constantinescu) am prezentat Machine Learning Aplicat la Optimizări de Siguranță și de Securitate Aeronautică.

În cea de-a treia zi AeroDays, UPB-FIA a avut plăcerea de a găzdui o foarte importantă reuniune a European Aeronautics Science Network (EASN). Prof. Spiros Pantelakis de la Univ. din Patras, Președintele EASN, a urat bun venit UPB-FIA ca nou membru al prestigioasei organizații. Persoane care funcționează ca Puncte Naționale de Contact EASN din 18 țări au participat la întâlnire.

Joris Melkert a avut o prezentare semnificativă despre viitorul educației în ingineria aerospațială.

El a trecut în revistă „provocările care stau în fața viitorilor ingineri:

  • să ”înverzească” aviația
  • să crească nivelul de siguranță încă și mai mult
  • să aibă competențe digitale mai mari
  • să fie capabili de a lucra în echipe internaționale, multidisciplinare și interdisciplinare
  • să fie pregătiți pentru profesii care nu există astăzi
  • să fie destul de mulți”

„Cum putem utiliza cel mai bine cele 3 cicluri?”

Licență:

  • predarea tuturor cunoștințelor de bază

+ îmbunătățirea competențelor digitale

+ îmbunătățirea competențelor pentru lucrul în echipă

Joris Melkert a reiterat că „ar trebui să avem un sistem european de control al calității bazat pe conținutul învățământului, atât pentru cunoștințe cât și pentru competențe, pentru a trage toți în aceeași direcție” și a menționat proiectul PEGASUS, unde INCAS este membru deplin.

Master:

  1. Locul unde studenții învață să se specializeze
  2. Locul unde te poți adapta repede cerințelor partenerilor prin cursuri la alegere”

Specializarea ar trebui luată sub anumite rezerve!

„Specializare Nu pentru că vei rămâne aerodinamician, specialist în structuri / inginer de propulsie / proiectant de aeronave / inginer de control automat pentru restul vieții.

Dar deoarece aici înveți cum să devii un profesionist (învățare pe tot parcursul vieții)”.

Doctorat:

Locul unde inventăm viitorul

Aici începe dezvoltarea a unor părți din viitoarele generații de aeronave

De asemenea aici este locul unde se nasc ideile viitoarelor companii start-up”

L-am întrebat pe Joris Melkert care ar trebui să fie ținta sistemului de educație aerospațială? Inginerie aerospațială sau cercetare științifică aerospațială? El a dat un răspuns interesant și ambivalent: noi țintim să scoatem ingineri aerospațiali, dar cel mai bun mod de a face bine acest lucru este prin știința aerospațială! A explicat că cele mai bune școli de științe aerospațiale au produs cei mai buni ingineri.

În spațiul expozițional, toate realizările europene majore în cercetarea aeronautică au fost ilustrate cu machete, eșantioane, instalații experimentale și modele de aeronave.

ROMAERO a prezentat un proiect de avion electric BN-2, dezvoltat în parteneriat cu o echipă UPB-FIA condusă de Conf. dr. ing. Petrișor Pârvu.

Am avut bucuria să-i întâlnim la tot pasul pe absolvenții Facultății de Inginerie Aerospațială a UPB la AeroDays, începând cu foarte apreciații organizatori Dr. Cătălin Nae, președinte INCAS și EREA, ing. Claudia Dobre, organizator al AeroDays 2019 (INCAS). Aici mai jos m-am fotografiat cu Ing. Ovidiu Dumitrache de la EUROCONTROL (stânga) și Dr. Cătălin Fotache de la United Technologies Research – Pratt & Whitney (dreapta).

0 Comentarii

Deschiderea Anului Universitar 2017-2018

Deschiderea anului universitar 2017-2018 va avea loc pe data de 25 septembrie 2017, in amfiteatrul Radu Voinea, incepand cu ora 10.00. La ora 14.00 Facultatea de Inginerie Aerospațială organizează reuniunea de deschidere în Polizu, în amfiteatrul Virgiliu...

Practica de Zbor 2017

O tradiție de la înființarea facultății până în anii ‘90 a fost practica de zbor în vara anului II. Contează enorm pentru un inginer de aviație să aibă manșa în mâna sa, să înțeleagă dificultatea pilotajului, să simtă direct emoția și fascinația zborului. Din 2017...

Program Sesiune de Refaceri Septembrie 2017

Sesiunea de refaceri Septembrie 2017 are următorul program: Programul Sesiunii de Refaceri Septembrie 2017      Programul Sesiunii de Refaceri Master GID Septembrie 2017 Vă informăm că nu va exista nicio altă sesiune de reexaminări. Toate refacerile se vor încheia pe...

Program cu publicul pe perioada de Vară

Perioada 21 iulie - 27 august 2017 este perioadă de concediu de odihnă pentru personalul UPB conform Deciziei Senatului din 30 septembrie 2016. În această perioadă răspundem la adresa e-mail inginerie.aerospatiala@upb.ro și asigurăm un program de permanență joia între...

Medalia Richey 2017

Medalia Richey a Institutului Regal de Navigație al Marii Britanii a fost acordată în 2017 unei echipe a Universității Politehnica din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială. Medalia se acordă anual pentru cel mai bun articol științific publicat în anul...

Rezultate Admitere iulie 2017

Sesiunea de admitere la studii de licență iulie 2017 s-a încheiat cu următoarele rezultate: Lista candidaților admiși iulie 2017 (toate specializările) Sublista candidaților admiși iulie 2017 (Air Navigation) Situația ocupării locurilor iulie 2017 În sesiunea a doua...

Bias 2017

Doar o zi pana la Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition! Evenimentul are loc Sâmbătă 22 iulie începând cu ora 9:00. Accesul publicului se va face de la ora 8:00 prin intrarea de la Romaero. Pentru program si alte informații vizitați...

Admitere Master Sesiunea Iulie 2017

Concursul de admitere la programele de master ale FIA se desfășoară în două sesiuni: Iulie și Septembrie. În sesiunea Iulie concursul a avut loc pe 13 și 14 iulie, cu următoarele rezultate: < Rezultatele Concursului de Admitere Master Iulie 2017 > Atenție!...

Admitere Doctorat Iulie 2017

Colocviul de admitere  la studii doctorale sesiunea Iulie are loc Marti 04.07.2017 ora 12 in Corpul G. Comisia de examinare: Presedinte Prof.dr.ing. Adrian-Mihail Stoica Membri Prof.dr.ing. Corneliu Berbente Prof.dr.ing. Virgil Stanciu Prof.dr.ing. Teodor Viorel...

Albert Husniaux

Pe data de 7 iulie 2017, ora 13:00, la Sala Senatului, Universitatea Politehnica din București îi conferă titlul de Doctor Honoris Causa d-lui G-ral Maior de Aviație, ing. Albert Husniaux (în dreapta imaginii, credit pentru imagine NATO). Comunitatea academică a...