Pe 4 octombrie 2018 în Noua Aulă a Universității Politehnica din București s-a desfășurat un eveniment festiv cu ocazia aniversării a 200 de ani de la înființarea de către Gheorghe Lazăr a primei școli superioare tehnice din Țara Românească, ”Şcoala Academicească pentru Ştiinţele Filozofeşti şi Matematiceşti” de la Mânastirea Sfântul Sava din Bucureşti. Din aceasta e evoluat Universitatea Politehnica din București, care astăzi aniversează astfel două secole de existență. Evenimentul s-a bucurat de prezența ES dl. Președinte Klaus Iohannis, a d-lui Ministru Sorin Câmpeanu, a d-lui Președinte al Academiei Ioan Aurel Pop, precum și a majorității Rectorilor universităților din România întruniți în Consiliul Național al Rectorilor. Dl. Rector Mihnea Costoiu a deschis evenimentul cu un discurs vibrant, în care am regăsit valorile promovate de Politehnică în societatea românească. Ne-a onorat omagierea Academicianului Radu Voinea, profesorul de mecanică al multor generații de aeronaviști și de asemenea, menționarea cosmonautului Dumitru Dorin Prunariu printre cei mai remarcabili absolvenți ai Politehnicii în cei 200 de ani de existență.

Dl. Președinte Klaus Iohannis a menționat performanța academică a Universității Politehnica din București și a încurajat  susținerea acesteia în contextul internațional, în care universitățile trebuie să devină tot mai competitive. Se vor organiza universități europene sub forma de consorții, dar aceste oportunități necesită o adaptare rapidă. Președintele a menționat printre priorități debirocratizarea, existența unui personal auxiliar calificat și adaptarea curriculară (întregul discurs al Președintelui Klaus Iohannis). Dl. Ministru Sorin Câmpeanu s-a referit la problemele actuale ale învățământului superior românesc. Dl. Președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop ne-a oferit o viziune interesantă a învățământului superior în limba română, în context transilvănean, despre activitatea lui Gheorghe Lazăr.

După festivități, ES Președintele Klaus Iohannis a vizitat Centrul de Cercetări CAMPUS. Printre laboratoarele vizitate s-a numărat și Laboratorul de Încercări în Zbor și Modele Experimentale condus de Prodecan Conf. dr. ing. Petrișor Pârvu, de la care am surprins câteva imagini. Delegația acestei onorante vizite a fost însoțită de personalități ale Universității Politehnica din București: dl. Rector Mihnea Costoiu, d-na Președinte al Senatului Ecaterina Andronescu, dl. Vicepreședinte al Senatului Corneliu Burileanu și dl. Prof. Bogdan Ionescu, coordonator al Centrului de cercetări CAMPUS.

0 Comentarii

Astrofest 2017

Pe 6 mai, în cadrul ASTROFEST 2017, publicul iubitor de astronomie și explorare spațială are ocazia să se întâlnească cu Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic acum 36 de ani. Eveniment începe la ora 15:00 în fața Bibliotecii Naționale și se...

Rapoarte științifice doctorat

Prezentarea rapoartelor științifice ale doctoranzilor va avea loc în intervalul 21-23 iunie 2017  la sediul scolii doctorale, sala G02. Programul exact al prezentărilor va fi anunțat in timp util. Va rugăm ca până la 14 iunie sa comunicați la secretariatul Școlii...

Iacării Acrobați – Aripi Românești

Ne dăm întâlnire sâmbătă 6 mai la Aerodromul Bănești pentru lansarea cărții Mariei Cristina Țilică despre Iacării Acrobați - formația de piloți de înaltă clasă, care ne fac cinste și care zboară avioane fabricate în România! Maria Cristina Țilică este realizator al...

Pilots Wanted

Studenții care doresc să devină piloți profesioniști ar putea fi interesați de această oportunitate: https://www.baatraining.com/do-you-have-what-it-takes-to-become-a-wizz-air-pilot-meet-us-in-bucharest/

Premiul Nicolae Tipei 2017

Pentru editia 2017, regulamentul de acordare a prestigiosului “Premiu Nicolae Tipei” a fost îmbunătățit. Recompensa financiară a crescut de la $500 la $750 (USD), ca urmare a deciziei domnului profesor Sever Tipei, care cu generozitate finanțează acest premiu....

Tabere studențești 2017

S-a publicat metodologia națională a taberelor studențești 2017 . Locurile repartizate Facultății de Inginerie Aerospațială sunt următoarele: Nr. locuri tabără mare Hotel Vraja Marii, Costinesti Nr. locuri tabără munte Hotel Regina, Sinaia, Prahova Nr. total de locuri...

Sesiunea de comunicări științifice studențești 2017

Sesiunea de comunicări științifice se desfășoară anul acesta Vineri, 12 mai 2017.  Ora de începere este 9.00. Pentru grupele de EIA si IMA sala este G01 iar pentru CA, SP si NA sala este I003. Tradițional considerată "dress rehearsal"  pentru examenul de licență,...

Polifest 30 mar – 1 apr 2017

GMV și Deimos (doi jucători importanți pe piața astronautică) au rivalizat la POLIFEST 2017 în a se adresa studenților noștri. Astronautica este un domeniu fascinant și bine finanțat din 2011 (de când România este membru al European Space Agency)....