Înființarea facultății a adus cu sine an de an experiența mult așteptată de studenții merituoși: practica de zbor din vara anului II. Tradiția s-a menținut până în anii ’90, fiind reluată ulterior cu sprijinul și cu bunăvoința Ministerului Educației Naționale, al Aeroclubului României și al Asociației non-profit Alumni Politehnica Aerospace Engineering.
Vă invităm și anul acesta să luați parte la experiența la care orice inginer de aviație visează, zborul. Astfel, aveți ocazia să înțelegeți și să controlați forțele despre care ați studiat temeinic pe parcusul a 2 ani în cadrul Facultății de Inginerie Aerospațială.
Indiferent de experiența de zbor, vă invităm să vă înscrieți la inginerie.aerospatiala@upb.ro, până marți 6 august 2019 inclusiv pentru a ocupa unul din cele 60 de locuri.
Practica de zbor este facultativă (extracurriculară) și se va desfășura pe Aerodromul Clinceni în primele 3 săptămâni ale lunii septembrie. Vor fi acceptați doar integraliștii care au încheiat anul II și studenții care au cel puțin 116 puncte credit la finalul anului II. Dacă vor fi mai mult de 60 de solicitanți, locurile se vor atribui în ordinea descrescătoare a mediilor. Echipa de organizare include studenții voluntari Diana Andreea Sterpu și Vlad Buta.
Prezentare ISS
Miercuri, 8 mai 2019 a avut loc prezentarea activităților de cercetare ale Institutul de Științe Spațiale si ale Romanian InSpace Engineering precum si a temelor de cercetare propuse studenților anului 3. Fișierul suport poate fi (re)văzut aici.
Concurs Lumea Geospațială 2019
Intergraph Computer Services provoacă studenții la competiția Lumea Geospațială în care marele premiu este un notebook. Detalii despre concurs <aici>
Premii Sesiuni de Comunicări Științifice Studențești 2019
Facultatea de Inginerie Aerospațială a organizat trei secțiuni de Comunicări Științifice Studențești pe 10-11 mai 2019. S-au acordat la fiecare secțiune un premiu I (400 lei), un premiu II (300 lei), un premiu III (200 lei) și o mențiune (100 lei). Secțiunea 09-01...
Post de inginer la Tarom
Compania națională Tarom anunță scoaterea la concurs a unui post de inginer cu specializarea de avionică. Înscrieri până pe 10 mai 2019. Detalii <aici>.
Internship de 5 luni la EUROCONTROL
Nou! Termenul de depunere aCV-ului s-a prelungit până pe 21 mai 2019! EUROCONTROL Bruxelles - Unitatea ATM Planning, Reporting and Monitoring caută un absolvent (studenții de anul IV sunt eligibili) sau masterand care înțelege sistemul ATM european, jucătorii cheie și...
Angajări Aerostar
Aerostar S. A. Bacău este cea mai importantă companie românească din industria aerospațială. Mulți dintre absolvenții Facultății de Inginerie Aerospațială au fost angajați și au lucrat sau lucrează în cadrul ei. Anul trecut Aerostar a primit din partea Facultății de...
Minivacanță de Paști
Prin adăugarea zilelor libere acordate de Guvern cu zilele recuperate în urma Deciziei Consiliul de Administrație al UPB din 20 februarie 2019, în perioada 26 aprilie - 5 mai 2019 nu se fac ore și nu se lucrează cu publicul la secretariatul facultății. Minivacanță...
Simulare Admitere pentru Facultatea de Inginerie Aerospațială 2019
Facultatea noastră își continuă ascensiunea, țelul ei fiind să se mențină printre cele mai prestigioase unități de învățământ din cadrul Universității POLITEHNICA din București. În acest sens, anul 2019 marchează un nou pas important pentru noi: în premieră,...
FER Open Doors
GKN FOKKER ENGINEERING ROMÂNIA organizează un eveniment Open Doors dedicat studenților Facultății de Inginerie Aerospațială din anul II la sediul companiei: Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 5-7, Hermes Business Campus, Cladirea 2, Etaj 3, Sectorul 2, Bucureşti pe data de 17...
Angajări la INCAS
Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Aerospatiala “Elie Carafoli” - I.N.C.A.S. Bucuresti anunță scoaterea la concurs a 4 posturi de ingineri specialisti in Analiza Structuri, cu contract individual de munca pe o perioada determinata, in cadrul proiectelor Space...
0 Comentarii