La 24 octombrie 2016 Universitatea Poliethnica din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială și Școala Superioară de Aviație au semnat un protocol de colaborare pe 8 ani, de cooperare în domeniul formării și instruirii de personal în aviația civilă la nivelul cerințelor actuale și de perspectivă.
Scopul protocolului este pe de-o parte o mai bună ancorare a învățământului superior aerospațial de practica aeronautică și pe de altă parte un răspuns adecvat la cerințele pieței pe plan internațional pentru ingineri-piloți, ingineri-tehnicieni de întreținere și ingineri-controlori de trafic aerian cu dublă pregătire, atât academică (de inginer), cât și profesională (cu licență EASA).
Diploma duală (inginer-pilot, inginer-tehnician de întreținere și inginer-controlor de trafic aerian) va asigura o mai bună perspectivă pentru angajare absolvenților și va mări atractivitatea ofertei educaționale a UPB-FIA și a SSAv.
Între părți există complementaritate în ceea ce privește baza materială și resursele umane de înaltă calificare.
UPB-FIA dispune de peste 50 de cadre didactice, specialiști în inginerie aerospațială, având de asemenea și peste 50 de cadre didactice asociate, fiind cel mai important furnizor național de servicii de educație în domeniul aerospațial.
UPB-FIA are tradiție și prestigiu pe plan național și internațional, absolvenții săi fiind deosebit de apreciați profesional.
UPB-FIA dispune de acreditarea academică instituțională și a programelor de studii de inginerie, licență și master, precum și doctorat în domeniul aviației civile.
SSAv dispune de un aerodrom (Strejnic), de aeronave, de instructori de zbor, de simulatoare de zbor și de control al traficului aerian. De asemenea, este operator aerian și operator de întreținere a aeronavelor.
SSAv dispune de acreditarea profesională din partea Autorității Aeronautice Civile Române, compatibile EASA (European Aviation Safety Agency) pentru operare de aeronave, pentru servicii de întreținere tehnică, pentru instruirea piloților, însoțitorilor de bord și în perspectivă a personalului tehnic de întreținere și a controlorilor de trafic aerian.
În cadrul colaborării dintre părţi sunt prevăzute următoarele activităţi și obiective:
- Instruirea în comun de ingineri-piloți pentru aviația civilă, cu diplomă de inginer aerospațial și cu brevet de pilot privat, comercial sau de transport aerian.
Studenții UPB-FIA vor putea accesa în paralel cu studiile de inginerie, contra cost, cursurile SSAv pentru obținerea brevetului de pilot comercial și de pilot de transport aerian. Studenții UPB-FIA vor beneficia de tarife preferențiale de școlarizare în cadrul SSAv.
SSAv și UPB-FIA vor asigura convergența dintre cursurile predate la UPB-FIA și cerințele curriculare și de syllabus ale unei școli de piloți acreditate, astfel încât studenții-piloți să aibă un minimum de module suplimentare de acoperit în pregătirea teoretică.
Studenții UPB-FIA vor avea astfel o parte din pregătirea teoretică echivalată de SSAv în cadrul cursurilor de piloți privați, comerciali și de transport aerian.
Părțile vor colabora pentru atragerea de fonduri pentru burse acordate studenților UPB-FIA pentru a urma în paralel și programe de pregătire ca piloți în cadrul SSAv.
- Instruirea în comun de ingineri-personal tehnic de întreținere pentru aviația civilă, cu diplomă de inginer aerospațial și cu brevet de personal tehnic de întreținere EASA Part-66 B1 și B2.
Studenții UPB-FIA vor putea accesa în paralel cu studiile de inginerie, contra cost, cursurile SSAv pentru obținerea brevetului de personal tehnic de întreținere EASA Part-66 B1 și B2. Studenții UPB-FIA vor beneficia de tarife preferențiale de școlarizare în cadrul SSAv.
UPB-FIA și SSAv vor asigura convergența dintre cursurile predate la UPB-FIA și cerințele curriculare și de syllabus EASA Part-66, astfel încât studenții-tehnicieni să aibă un minimum de module suplimentare de acoperit în pregătirea teoretică.
Studenții UPB-FIA vor avea astfel o parte din pregătirea teoretică echivalată de SSAv în cadrul cursurilor de personal tehnic de întreținere EASA Part-66.
Părțile vor colabora pentru atragerea de fonduri pentru burse acordate studenților UPB-FIA pentru a urma în paralel și programe de pregătire ca personal tehnic de întreținere în aviația civilă în cadrul SSAv.
- Instruirea în comun de ingineri-controlori de trafic aerian, cu diplomă de inginer aerospațial și cu brevet de controlor de trafic aerian.
Studenții UPB-FIA vor putea accesa în paralel cu studiile de inginerie, contra cost, cursurile SSAv pentru obținerea brevetului de controlor de trafic aerian. Studenții UPB-FIA vor beneficia de tarife preferențiale de școlarizare în cadrul SSAv.
UPB-FIA și SSAv vor asigura convergența dintre cursurile predate la UPB-FIA și cerințele curriculare și de syllabus ale pregătirii controlorilor de trafic aerian, astfel încât studenții-controlori de trafic să aibă un minimum de module suplimentare de acoperit în pregătirea teoretică.
Studenții UPB-FIA vor avea astfel o parte din pregătirea teoretică echivalată de SSAv în cadrul cursurilor de controlor de trafic aerian.
Părțile vor colabora pentru atragerea de fonduri pentru burse acordate studenților UPB-FIA pentru a urma în paralel și programe de pregătire pentru controlor de trafic aerian în cadrul SSAv.
- Implicarea personalului didactic al UPB-FIA în predarea unor cursuri teoretice în cadrul SSAv.
Personalul didactic al UPB-FIA va sprijini SSAv în activitățile de predare a unor cursuri teoretice în cadrul SSAv, în într-o formă de colaborare conformă cu uzanțele și legislația în domeniu, fără a afecta sarcinile de serviciu din cadrul universității.
- Recrutarea de personal de instruire și tehnic în cadrul SSAv dintre studenții și absolvenții UPB-FIA.
UPB-FIA va sprijini SSAv pentru a recruta și forma tineri instructori și personal tehnic dintre studenții și absolvenții UPB-FIA pentru necesitățile de predare ale SSAv.
Astfel, SSAv va asigura un număr de locuri de practică, de stagiatură și de muncă unor studenți și absolvenți UPB-FIA ca asistenți înstructori, personal auxiliar pentru laboratorare, simulatoare de zbor și de control de trafic aerian.
- Practica și voluntariatul studenților UPB-FIA în cadrul SSAv.
SSAv va asigura un număr de locuri de practică pentru studenții UPB-FIA de la cursurile de licență și de master. De asemenea, se va institui un cadru pentru voluntariatul studenților în cadrul SSAv.
- Practica de zbor a studenților UPB-FIA.
UPB-FIA și SSAv vor colabora pentru promovarea reintroducerii practicii de zbor în anul II pentru studenții de inginerie aerospațială ai UPB-FIA. Practica de zbor a fost obligatorie de la înființarea facultății, a fost abandonată din lipsă de fonduri în anii 1990, dar reintroducerea ei este recunoscută de părți ca o necesitate, în acord cu practica internațională și cu cerințele profesiunii de inginer aerospațial.
UPB-FIA și SSAv vor face demersuri comune (inlcusiv la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și la Ministerul Transporturilor) pentru obținerea finanțării unui stagiu de practică pentru studenții de anul II, care să asigure un număr de ore de zbor cu instructor pentru fiecare student.
Aceste ore vor fi acoperite cu instructorii și aeronavele SSAv pe aerodromul Strejnic, la un tarif preferențial. Pregătirea teoretică a zborului va fi acoperită cu implicarea ambelor părți.
Stagiul de practică de zbor este suplimentar față de planul de învățământ actual și are regim facultativ (participă doar studenții care doresc acest stagiu).
- Utilizarea în comun a laboratoarelor, simulatoarelor de zbor și a simulatoarelor de control de trafic aerian pentru instruirea practică a studenților celor două părți.
SSAv și UPB-FIA asigură reciproc accesul studenților lor la laboratoarele, simulatoarele de zbor și de control de trafic aerian ale partenerului.
Accesul studenților UPB-FIA la baza de laboratoare și simulatoare a SSAv, precum și la baza de întreținere de aeronave, va întări latura practică a instruirii viitorilor ingineri, în beneficiul calității procesului de formare a acestora.
- Cooperare în comunicare și media.
Părțile își vor privilegia partenerul în relația cu mass media, vor promova acest parteneriat și se vor promova reciproc, pentru a mări vizibilitatea aviației civile și a școlii tehnice românești în media românească și internațională.
Părțile își vor promova reciproc oferta educațională.
Părțile vor promova şi pune în valoare contribuţiile şi priorităţile româneşti în dezvoltarea aviaţiei naţionale şi mondiale, precum şi școala românească de aviaţie
- Punerea bazelor unei viitoare Academii Naționale de Aviație.
Îndeplinirea obiectivelor acestui parteneriat, în special 1, 2 și 3, vor constitui un cadru pentru înființarea în comun a unei Academii Naționale de Aviație, pe modelul existent pe plan internațional, în care se pregătește întreg personalul pentru aviația civilă.
<< Concurs pentru postul de director Departamentul de Grafica Inginereasca si Design Industrial 2024-2029 >>
Depunerea dosarului pentru concursul de director de departament se va face pana la data de 26.02.2024, ora 12:00, la secretariatul departamentului. Sedinta de alegere a directorului de departament va avea loc in data de 29.02.2024, ora 12:00,la sediul departamentului...
Concurs pentru postul de director Departamentul de Științe Aerospațiale ”Elie Carafoli” 2024-2029
Depunerea dosarului pentru concursul de director de departament se va face pana la data de 22.02.2024, ora 16:00, la secretariatul departamentului. Sedinta de alegere a directorului de departament va avea loc in data de 28.02.2024, ora 14:00, la secretariatul...
Premiul SESAR Young Scientist Award – Movilă George-Daniel
„În iulie 2023 am absolvit Facultatea de Inginerie Aerospațială la specializarea Echipamente și Instalații de Aviație, UPB. În același an, în noiembrie, am fost nominalizat la Single European Sky ATM Research (SESAR) Young Scientist Award (YSA), la care am concurat cu...
Metodologia privind organizarea și desfășurarea taberelor studențești 2024
Casa de Cultură a Studenților din București, instituție publică subordonată Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse vă transmite va pune la dispozitie documentația aferentă și metodologia privind organizarea și desfășurarea taberelor studențești 2023...
Cabinet de consiliere AeroPsi gratuit pentru studentii facultatii
Dragi studenți, In facultatea de Inginerie Aerospațială începând cu data de 11 decembrie 2023, funcționează "AeroPsi", un cabinet care vă va oferi servicii gratuite de consiliere, psihologie și psihoterapie. Serviciile sunt oferite de un psiholog atestat de Colegiul...
Anunț privind desfășurarea concursului de ocupare a funcțiilor de DECAN 2024 – 2029
<< Anunț privind desfășurarea concursului de ocupare a funcțiilor de DECAN din cadrul facultăților Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București pentru mandatul 2024 - 2029 >> << Metodologie privind organizarea și...
Selecție mobilități studenți, Granturi SEE Universitatea din Islanda decembrie 2023
În cadrul Programului de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), finanţat prin Granturile SEE - Mecanismul Financiar 2014-2021, se organizează selecția participanților pentru 6 mobilități studențești pentru anul universitar 2023-2024: Tip...
Selecție mobilități cadre didactice, Granturi SEE Universitatea din Islanda ianuarie 2024
În cadrul Programului de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), finanţat prin Granturile SEE - Mecanismul Financiar 2014-2021, se organizează selecția participanților pentru 2 Mobilități de formare pentru anul universitar 2023-2024: „Staff...
Adresa AACR aprobare credite module PART 66 FIA
<< Adresa AACR aprobare credite module PART 66 FIA >> A fost emis și aprobat de către AACR, Raportul de Credite nr. 22313 din 29.06.2023 prin care se aprobă acordarea de credite pentru examinare absolvenților UPB-FIA, conform solicitării din scrisoarea...
Rezultatele deosebite ale studenților F.I.A. la Concursul Profesional Studențesc „Andrei IOACHIMESCU” la disciplina Mecanică Tehnică, 6 mai 2023
Va informam ca in ziua de 6 mai 2023, Departamentul de Mecanica din Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice, Universitatea Politehnica din Bucuresti, a organizat faza locala a Concursului Profesional Studentesc "Andrei IOACHIMESCU" la disciplina Mecanica...
0 Comentarii