Mircea Grossu-Viziru

Introducere

România are o tradiție aeronautică solidă, datând de la începutul secolului 20. În primele zile ale aviației, trei români s-au evidențiat în istoria aviației mondiale: Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă. Toți trei au construit aeronave originale, dând dovadă atât de potențial,dar și de o viziune remarcabilă, mult peste posibilitățile economice ale României în acea perioadă. Cu astfel de pionieri în aviație nu este o coincidență faptul că în anul 1938 românii au reușit să construiască un avion de vânătoare ce a devenit faimos și a fost comparat cu cele mai bune din lume din acea epoca.  Acesta a fost denumit “IAR 80”.

Mircea Grossu-Viziru

Mircea Grossu-Viziru, născut în anul 1903 în Viziru, județul Brăila, a urmat liceul St. Louis din Paris, unde obține diploma de bacalaureat în anul 1921, se înscrie la cursurile „Ecole Technique d’Aéronautique et Construction Automobile” din Paris, iar în anul 1926 devine inginer diplomat cu specialitate in Aeronautică. În anul 1927 se întoarce în ţară și este angajat la fabrica IAR din Braşov unde a îndeplinit următoarele funcţii:

Mai 1927 – Februarie 1928 – șef Seviciul Control la fabrica de celule IAR;

Februarie 1928 – Martie 1929 – inginer constructor în cadrul Biroului de Studii Secret al fabricii de celule IAR;

Martie 1929 – Iunie 1930 – șeful Biroului de Studii Secret al fabricii de celule IAR;

Iunie 1930 – Martie 1931 – șeful Atelierelor de Construcţii Prototipuri;

Martie 1931 – Mai 1932 – șeful Atelierelor de fabricaţie avioane de serie şi prototipuri în afară de montaj general şi zboruri de încercare;

Mai 1932 – Noiembrie 1934 – șeful tuturor atelierelor existente din fabrica de celule, inclusiv hangarul şi zborurile de încercare;

Noiembrie 1934 – Iunie 1935 – locţiitor al directorului fabricii de celule care lipsea;

iunie 1935 – august 1940 – director titular al fabricii de celule;

august 1940 – august 1944 – director general al I.A.R. şi membru în Consiliul de Administraţie al IAR;

Mircea Grossu-Viziru a activat la IAR o perioadă aproape egală cu existenţa acesteia. Datorită capacităţilor sale profesionale, a fost bine apreciat şi a avansat foarte rapid până la funcţia supremă de director general. A fost autorul mai multor invenţii şi proiecte valoroase aplicate în cadrul IAR, dar şi în alte fabrici de avioane din Romania şi din străinătate. Între anii 1925 și 1961 a brevetat 10 invenţii valoroase: una în Romania; 4 în Franţa şi 5 în SUA. Dintre aceste se remarcă „Nacela de mitraliere pentru avioane“, brevet Ro.20588/1932, denumită şi Turela Grossu-IAR, montată pe avioanele IAR Potez-XXV; IAR-37; 38, 38; SET-7K. Turele Grossu-IAR au fost exportate în: Franţa, Cehoslovacia, Polonia şi SUA unde a obţinul Brevet US.1.953.710/1934.

Din documentele existente în Arhivele Naţionale Istorice Centrale şi în Arhivele Militare, reiese că Mircea Grossu-Viziru este autorul proiectelor IAR-37, 38, 39 şi IAR-80. Pentru proiectul IAR-80 i-a fost acordata Ordinul Virtutea Militara, clasa III. Din Monitorul Oficial nr. 149/1 iulie 1939: Grossu Viziru Mircea, inginer, I.A.R. „Angajat pe 12 ani a trecut pe rând prin toată filiera până la postul de mare răspundere ca director al fabricei de celule. A executat întrega gamă de avioane a Aeronauticei noastre, conlucrând cu succes atât la avioanele în licenţă, cât şi la avioanele prototip româneşti, dintre care ultimul avion de vânătoare I.A.R. 80, unul dintre cele mai strălucite aparate ale aviaţiei noastre”.

În data de 21 august, 1944, Mircea Grossu-Viziru, in timp ce lucra la Caransebeş, unde au fost dislocate cateva departamente ale fabricii IAR, primeşte un ordin, prin aghiotanţi, de la Ministrul Aerului Jienescu Gheorghe, pentru a se prezenta la Ministerul Aerului şi Marinei. Este primit de ministru care, din cauza evenimentelor, îl sfătuieşte şă-şi ia familia şi şă părăsească cât mai repede ţara.  In urmatoarele zile, avea sa decoleze de la Caransebeş, împreună cu familia şi câţiva apropiaţi, la bordul unui IAR SM-79B pe care-l avea la dispoziţie. Aceștia ajung  în Turcia unde este întâmpinat de reprezentanți ai armatei SUA, dus în Brazilia, apoi în Statele Unite. A fost angajat ca inginer la firma Martin-Marrietta Aluminium până la pensionare, apoi până la sfârşitul vieţii a ocupat funcția de consilier tehnic la aceeaşi firmă. În decursul carierei sale în SUA a participat la numeroase proiecte,  fiind recunoscut mai ales pentru bombardierul B-52 Stratofortress.  A decedat în ziua de 15 noiembrie 1980 la Long Beach, California.

IAR-80

IAR 80 a fost un avion monoplan de vanatoare și bombardament in picaj românesc folosit în cel de-al Doilea Război Mondial. Când a zburat pentru prima data, în 1939, era comparabil cu modelele contemporane dezvoltate de către forțele aeriene cu cea mai avansată putere militară. Problemele de producție și lipsa armamentului necesar au întârziat intrarea în uz a avionului IAR-80 până în 1941. Acesta ramane în prima linie până în mai 1945.

Producția IAR-80 a început imediat, în ciuda faptului că armamentul s-a dovedit a fi o problemă serioasă. Pe prototip erau montate doar două mitraliere belgiene Fabrique Nationale  de calibru 7.92mm, o modificare licențiată a mitralierei Brownin .30 cal. Acest armament nu era suficient de puternic împotriva avioanelor moderne și pe modelul de producție era estimată montarea a sașe astfel de mitraliere. Invazia germană a Belgiei din 1940 a suspendat furnizarea de către FN și nu se găsea niciun înlocuitor potrivit. Din cauza lipsei de armament producția a fost oprită. Germania a aprobat reluarea aprovizionării de armament doar după ce România a intrat în Puterile Axei în noiembrie 1940. Ca urmare prima producție de IAR-80 nu a fost fabricată până în ianuarie 1941, deși primul lot de 20 a fost livrat până la mijlocul lui februarie. Aprovizionarea de armament a rămas inadecvată așa că modelele de producție aveau la bord doar patru mitraliere.

Până în aprilie 1941 România era ferm integrată în sfera germană, iar prin urmare Germania eliberează mai multe mitraliere FN pentru producția IAR. Acestea au fost instalate repede, rezultând astfel modelul 80A montat în sfârșit cu setul original de 6 mitraliere. De asemenea, parbrizul avionului a fost realizat din sticlă blindată și scaunul pilotului blindat. Avionul a fost motorizat cu noul motor IAR K14-1000A, de 1025 CP. Deoarece acest motor era prea puternic pentru celula inițială, fuzelajul a fost modificat și întărit. Deși IAR 80A avea un motor mai puternic, adăugarea greutății armelor, muniției și armurii au contribuit la ușoara reducere a vitezei maxime la 509 km/h. Noul model era însă un progres evident și a înlocuit în producție vechiul model începând cu avionul numărul 51.

Caracteristici:

• Lungime: 9,22 m.
• Anvergură: 9,09 m.
• Înălțime: 3,82 m.
• Suprafață portantă: 17 m².
• Masă (gol): 2200 kg.
• Masă (maximă): 2980 kg.
• Motor: IAR K14-1000A, 1025 CP (764 kW).

Performanțe

• Viteza maximă: 560 km/h la 7000 m.
• Autonomie: 730 km.
• Plafon: 10000 m.
• Încărcătura aripii: 132,35 kg/m².

Armament

• 2 × tun MG 151/20 cu o rezervă de 350 lovituri (2 × 175).
• 4 × FN (Browning) 7,92 mm cu o rezervă de 1600 de cartușe (4 × 400).
• 1 bomba de 225kg sub fuselaj.

Operațiunea Tidal Wave 

Operațiunea Tidal Wave a fost un bombardament aerian al Statelor Unite asupra rafinăriilor de la Ploiești, România , la 1 august 1943. În misiune au zburat 177 bombardiere grele B-24 Liberator care au atacat rafinăriile de la altitudine joasă cu pierderea a 53 de avioane, 44 în fața anti-aerienei române și germane, 440 de soldați americani au fost ucisi in lupta, iar 220 au fost capturati. Rezultatul bombardamentului a fost „nici o reducere a producției de petrol înregistrată”, deci misiunea a eșuat. Aceasta misiune a fost cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de aviația Statelor Unite ale Americii într-o singură misiune, și una dintre cele mai costisitoare misiuni din istoria aviației Statelor Unite ale Americii, mai târziu americanii numind această zi „Sâmbăta Neagră” iar Ploieșiul devine cunoscut între aviatorii americani drept „cimitirul bombardierelor”.