Medalia Richey a Institutului Regal de Navigație al Marii Britanii a fost acordată în 2017 unei echipe a Universității Politehnica din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială. Medalia se acordă anual pentru cel mai bun articol științific publicat în anul anterior în Journal of Navigation, Cambridge University Press, pe baza votului cercetătorilor și al specialiștilor din domeniu. Echipa românească este compusă din Octavian Thor Pleter, Cristian Emil Constantinescu și Barna István Jakab.

Alteța Sa Regală Prințul Philip, Duce de Edinburgh a acordat distincția în Adunarea Generală a Institutului Regal de Navigație, desfășurată la Londra în data de 18 iulie 2017 la Societatea Regală de Geografie. Este o recunoaștere a școlii românești de inginerie aerospațială. A fost un moment emoționant, iar faptul că Alteța Sa Regală se va retrage din viața publică l-a făcut și mai emoționant.

Octavian Thor Pleter, liderul echipei de cercetători români care au scris articolul ”Reconstituirea traiectoriei zborului Malaysian 370 prin căutare optimală”, a declarat următoarele:

”MH370 este probabil cel mai mare mister al timpurilor noastre. Institutul Regal de Navigație și Jurnalul de Navigație (Cambridge University Press) au preluat conducerea angajării cercetătorilor pe acest subiect sensibil și provocator. Lucrarea echipei lui Chris Ashton[1] (care a obținut medalia Richey anul precedent) este atât de creativă, de sclipitoare și de inspirațională, probabil una dintre cele mai reușite și mai bine cotate lucrări științifice.

Cercetarea științifică ar trebui să părăsească zona de confort a abstracției și să se angajeze mai mult în probleme concrete, relevante social, cum ar fi acest mister. Michael Richey însuși este un exemplu de om de știință curajos, cu o abordare pragmatică, în confruntare cu realitatea, uneori asumându-și riscuri pentru rezultatele cercetării. Aceasta este tipul de știință orientată către rezolvarea problemelor, pe drumul căreia ne-am aliniat și noi.

O problemă reală este ca o hologramă. Atinge multe discipline, conține într-un eșantion mic întreaga complexitate a lumii. Dacă ne specializăm prea adânc și prea îngust, știința orientată către rezolvarea problemelor devine mai dificilă. De aceea continuăm să învățăm diferite lucruri noi, ne cultivăm curiozitatea și încercăm să rămânem multidisciplinari.

Vedem această medalie ca o recunoaștere a cercetării științifice de la Facultatea de Inginerie Aerospațială a Universității Politehnica din București, căreia îi aparținem.

Suntem foarte recunoscători editorului Jurnalului de Navigație și recenzorilor lucrării noastre, precum și Institutului Regal de Navigație al Marii Britanii pentru această distincție.

Am muncit un an și jumătate pentru a face calculele din lucrare și credem că ele sunt corecte și indică locul unde va fi găsită epava avionului MH370. Am fost surprinși că s-au sistat căutările înainte ca zona indicată de noi să fie complet acoperită.”

[1] The Search for MH370 by Chris Ashton, Alan Shuster Bruce, Gary Colledge and Mark Dickinson (Inmarsat) (Email: chris.ashton@inmarsat.com)

0 Comentarii

Aerospace Meetings F.I.A. 2023

Vă invităm să luați parte la Aerospace Meetings F.I.A. 2023, un eveniment organizat de Facultatea  de Inginerie Aerospațială împreună cu Asociația Studenților Facultății de Inginerie Aerospațială eveniment care vă oferă oportunitatea de a intra în contact direct...

POLIJOBS TE ANGAJEAZĂ!

Te așteptăm în perioada 𝟭𝟲-𝟭𝟳 𝗡𝗼𝗶𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟮, î𝗻 𝗛𝗼𝗹 𝗔𝗡 𝗱𝗶𝗻 𝗥𝗲𝗰𝘁𝗼𝗿𝗮𝘁, interval orar 10.00-17.00, la cea de-a V-a ediție a celui mai mare Târg Universitar de Cariere organizat de către Universitatea POLITEHNICA din București, prin intermediul POLIJobs....

Burse

BURSE SEMESTRUL I 2022-2023 << Burse de merit >> << Burse de performanță >> << Burse sociale >>

Concurs acordare gradație de merit

Perioada de depunere a documentelor, pentru participarea la concursul de acordare a gradațiilor de merit, este în intervalul 01.09 - 07.09.2022 Concursul se adreseaza personalului didactic, de la catedra "Elie Carafoli", fiind scoase la concurs 2 gradații de marit....

Tabere studentesti 2022

Proces verbal selectie Tabere 2022   Adresa CCSBucuresti Adresa CCSBucuresti 2 Metodologie tabere studentesti 2022 Anexe Metodologie tabere studentesti 2022