Invităm pe toți absolvenții noștri din ciclurile de ingineri, licență, master, studii aprofundate și doctorat din toate promoțiile să se înscrie în Asociația Alumni Politehnica Aerospace Engineering.

Facultatea de Inginerie Aerospațială a Universității Politehnica din București a dat aviației românești și mondiale o galerie impresionantă de profesioniști de-a lungul celor aproape 90 de ani de funcționare. Această galerie se deschide cu Alexandru ”Dudu” Frim, din promoția 1930 (foto sus, în avion). El a funcționat ca inginer pilot de încercare la IAR Brașov. Deși nu era pilot militar, are o victorie aeriană împotriva unui bombardier B-17 în cadrul operațiunii Tidal Wave. A fost polisportiv, câştigând în 1934 Campionatul Mondial de Bob pentru două persoane, organizat la Engelberg, în Elveţia, avându-l coechipier pe Vasile Dumitrescu. Pe 19 iulie 1939 a câştigat Cupa Aeroclubului Braşov, impunându-se şi în Marele Premiu al Aviaţiei ca pilot de acrobație aeriană.

Sperăm ca facultatea să continue tradiția glorioasă care a început cu Alexandru Frim, continuând să pregătească tinerii de astăzi la nivelul exigențelor aeronauticii și ale astronauticii viitorului.

0 Comentarii

ANUNȚ IMPORTANT

In perioada 18.11 - 27.11.2020, programul secretariatului cu publicul pentru situatii care nu pot fi rezolvate prin e-mail este urmatorul: marti si joi intre orele 10 si 14