”În urmă cu 85 de ani, la 22.07.1918 s-a născut un om deosebit care, deși a încetat din viață la 8.02.1981, la vârsta de 63 de ani, rămâne prin realizarea planoarelor de tip IS în istoria aviației române, dar și ca un om deosebit, care trăiește încă în memoria celor care l-au cunoscut.
Dupa absolvirea în anul 1941 a secției de Aviație la Politehnica din București se angajează ca inginer la IAR Brașov, iar în activitatea sportivă obține în anul 1944, la Aeroclubul Sânpetru, brevetul de pilot planorist, iar în anul 1947 brevetul de pilot pe avioane.
În paralel cu activitatea sa în profesia de inginer, ca șef secție montaj la IAR Brașov, realizează în activitatea sportivă la Aeroclubul Sânpetru în anul 1949 primul său planor IS-2, care va deschide o serie de 32 de tipuri de planoare cu performanțe apreciate atât în țară cât și în străinătate.
Ca inginer la IAR Brașov, pe lângă construcția de avioane a participat în anul 1945 și la realizarea la uzina IAR-Brașov a primului tractor românesc IAR 22.
După 1945 uzina de aviație IAR-Brașov este desființată de regimul comunist impus de sovietici și este transformată în întreprindere de tractoare denumită la început Sovromtractor iar apoi Tractorul Brașov care preia personalul, utilajele și clădirile uzinelor IAR din vecinătatea gării CFR Brașov unde funcționează și în prezent.
După anul 1950, ca șef de secție la Uzinele de Reparat Material Aeronautic – URMV3 înființată în unele din hangarele nepreluate de Tractorul Brașov și rămase de la IAR, inginerul Iosif Șilimon continuă construcția de planoare, realizând planoarele din lemn IS-3 (1953), cu variantele IS-3a, IS-3b, IS-3c si IS-3d (1956), acesta din urmă fiind realizat în serie și utilizat în cadrul Aeroclubului României.
Tot la URMV3, inginerul Iosif Șilimon a realizat planoarele IS-4 și IS-11 în 1957, IS-7 în 1958, IS-3e, IS-3f și IS-9 în 1959 și motoplanorul IS-9a în 1960.
Acesta era primul motoplanor realizat în România și printre primele realizate în lume și a fost echipat cu un motor cu piston cu răcire cu aer și cilindri opuși care era primul motor de aviație realizat în România după 1945 fiind conceput și construit de colegul de planorism al lui Iosif Șilimon, inginerul Erast Berențan.
În anul 1956 inginerul Iosif Șilimon obține insigna internațională FAI „C“ de argint, pentru performanțele sale cu planorul, iar în anul 1960 ca o recunoaștere a contribuției sale în domeniul aeronauticii primește diploma internatională „Paul Tissandier“ acordată de Federația Aeronautică Internațională.
Din 1960, după desființarea URMV3, inginerul Iosif Șilimon continuă construcția planoarelor în cadrul unei secții de la Industria locală Ghimbav (locul în care astăzi există IAR SA Brașov), realizând planoarele IS-8a (1960), IS-5 (1961), IS-12 și IS-13 (1962), IS18 (1965) și IS-19 (1967).
După ce este desființată și această secție ca urmare a directivelor politice ale regimului comunist, prin stăruințele sale, inginerul Iosif Șilimon ajutat de prietenii săi inginerul Erast Berențan si inginerul Nicolae Costin, reușește să determine înființarea unei întreprinderi de construcții aeronautice-ICA-Ghimbav la Ghimbav în hangarul Aerocubului Romaniei care a fost obținut datorită sprijinului acordat de comandantul Aeroclubului Ghimbav, pilotul Romeo Vlădescu.
Dupa înființarea la data de 14 noiembrie 1968 a Întreprinderii de Construcții Aeronautice ICA-Ghimbav, inginerul Iosif Șilimon este numit la început inginer șef, iar apoi director tehnic și continuă realizarea planoarelor IS și realizează și două tipuri de avioane, IS 23 și IS 24, pentru misiuni ale aviației utilitare și ale aviației sportive.
Seria planoarelor din familia IS a fost continuată cu tipurile IS-18/25 (1969), cu planorul biloc de construcție metalică IS-28 și cu planorul monoloc de construcție metalică IS-29D (1970), apoi cu planorul monoloc de construcție metalică IS29-E (1971), cu planorul biloc de construcție metalică IS-28B (1973) și cu planoarele biloc de construcție metalică IS-28B2 (1974), realizate în serie de peste 350 de exemplare, mai mult de 200 dintre ele fiind exportate în țări ca SUA (100 de planoare).
Construcția de planoare a continuat cu planoare metalice monoloc de tipul IS-29D2 (1975) construite în serie de peste 250 de exemplare, din care 175 pentru export, cu planoarele biloc de construcție metalică IS-32 (1977) și IS-30 (1978).
Din cele peste 600 de planoare de tipul IS realizate la ICA Brașov (actuala IAR SA Brașov) în cei 35 de ani de la înființare, o treime este utilizată în cadrul Aeroclubului României, iar două treimi, circa 400 de planoare au fost exportate, fiind și astăzi utilizate cu succes de planoriștii din multe țări ale lumii (SUA, Australia, Anglia, Franța, Belgia, Germania, Ungaria, Japonia, Mexic, Canada, Argentina).
Cu un deosebit simț al tendințelor dezvoltării aviației în lume, inginerul Iosif Șilimon lansează la ICA Brașov construcția de motoplanoare în România realizând motoplanoarele metalice biloc cu locurile alăturate IS-28M2 (1976) și motoplanoarele metalice biloc avand posturile de pilotaj amplasate în tandem IS-28M1 (1977).
În perioada 15 august – 4 octombrie 1978 cu un motoplanor IS-28M2 se realizează în premieră turul celor 48 de state continentale ale SUA.
Între 8 mai – 3 iulie 1980, trei motoplanoare biloc IS-28M2 realizează un traseu de 22.000 de kilometri Brașov – Tocumwal (Australia), în presa aviatică fiind denumite motoplanoarele maratoniste. (Un articol despre această călătorie epică aici)
Cu planorul biloc IS-28B2 s-a realizat de catre piloții Tom Knauft și Robert Tawse, la data de 7 aprilie 1979, un record mondial de 829 de kilometri dus-întors în SUA – Pensylvania.
În România, în cadrul Aeroclubului României, cele peste 250 de planoare și motoplanoare de tipul IS au realizat în cei 50 de ani de utilizare un total de cca 200.000 ore de zbor cu cca 800.000 de starturi (aterizări-decolări) cu o medie de 15 minute/start.
Ele au dovedit calități de zbor remarcabile, dar și o siguranță și fiabilitate în exploatare care le mențin și astăzi competitive pe plan național și mondial.
Performanțele deosebite obținute în construcția de planoare care au depășit granițele țării fiind printre realizările remarcabile la nivel mondial au contribuit la menținerea prestigiului aeronautic de care s-a bucurat România încă de la începuturile aviației mondiale prin realizările lui Traian Vuia, Henri Coandă și Aurel Vlaicu.
Planoarele de tip IS au caracteristici constructive care definesc un stil propriu care a evoluat de la clasic la modern în pas cu evoluția construcției de planoare la nivel mondial, dar indiferent de epocă și stil toate au o trăsătură comună de robustețe și fiabilitate care confirmă profesionalismul și pasiunea pentru aviație dar și dragostea și grija față de viața planoriștilor a inginerului planorist care a fost Iosif Șilimon.”
ing.dipl. Traian TOMESCU
(articol preluat din Univers Ingineresc nr.: 2/2003 290 – 16-31 ianuarie 2003; ing. Traian Tomescu este de asemenea absolventul Facultății de Inginerie Aerospațială / Facultatea de Aeronave şi Instalaţii de Bord din Institutul Politehnic Bucureşti în anul 1970 şi, ca inginer la S.C. I.A.R. S.A. – Braşov, şef al secţiei Montaj general şi încercări aeronave, a contribuit la montajul a peste 1000 de planoare, motoplanoare, avioane şi elicoptere. Este aeromodelist şi pilot sportiv – planorist de performanţă cu insigna F.A.I C argint din 1970. A lucrat 37 de ani ca inginer la S.C. I.A.R. S.A. – Braşov şi în perioada 20072011 a fost director general la S.C. Construcţii Aeronautice S.A. – Braşov, în prezent fiind pensionar. Este preşedinte al sucursalei A.G.I.R. Braşov şi membru al Consiliului Director al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România. E-mail: tomescu_traian@yahoo.com)
Cine a uitat o geantă cu obiecte de valoare în E013?
Cine a uitat în E013 o geantă cu obiecte de valoare pe data de 21 mai 2019 să se adreseze d-lui Marian Nica de la Departamentul de Ingineria Sistemelor Aeronautice!
Prezentare ISS
Miercuri, 8 mai 2019 a avut loc prezentarea activităților de cercetare ale Institutul de Științe Spațiale si ale Romanian InSpace Engineering precum si a temelor de cercetare propuse studenților anului 3. Fișierul suport poate fi (re)văzut aici.
Concurs Lumea Geospațială 2019
Intergraph Computer Services provoacă studenții la competiția Lumea Geospațială în care marele premiu este un notebook. Detalii despre concurs <aici>
Premii Sesiuni de Comunicări Științifice Studențești 2019
Facultatea de Inginerie Aerospațială a organizat trei secțiuni de Comunicări Științifice Studențești pe 10-11 mai 2019. S-au acordat la fiecare secțiune un premiu I (400 lei), un premiu II (300 lei), un premiu III (200 lei) și o mențiune (100 lei). Secțiunea 09-01...
Post de inginer la Tarom
Compania națională Tarom anunță scoaterea la concurs a unui post de inginer cu specializarea de avionică. Înscrieri până pe 10 mai 2019. Detalii <aici>.
Internship de 5 luni la EUROCONTROL
Nou! Termenul de depunere aCV-ului s-a prelungit până pe 21 mai 2019! EUROCONTROL Bruxelles - Unitatea ATM Planning, Reporting and Monitoring caută un absolvent (studenții de anul IV sunt eligibili) sau masterand care înțelege sistemul ATM european, jucătorii cheie și...
Angajări Aerostar
Aerostar S. A. Bacău este cea mai importantă companie românească din industria aerospațială. Mulți dintre absolvenții Facultății de Inginerie Aerospațială au fost angajați și au lucrat sau lucrează în cadrul ei. Anul trecut Aerostar a primit din partea Facultății de...
Minivacanță de Paști
Prin adăugarea zilelor libere acordate de Guvern cu zilele recuperate în urma Deciziei Consiliul de Administrație al UPB din 20 februarie 2019, în perioada 26 aprilie - 5 mai 2019 nu se fac ore și nu se lucrează cu publicul la secretariatul facultății. Minivacanță...
Simulare Admitere pentru Facultatea de Inginerie Aerospațială 2019
Facultatea noastră își continuă ascensiunea, țelul ei fiind să se mențină printre cele mai prestigioase unități de învățământ din cadrul Universității POLITEHNICA din București. În acest sens, anul 2019 marchează un nou pas important pentru noi: în premieră,...
FER Open Doors
GKN FOKKER ENGINEERING ROMÂNIA organizează un eveniment Open Doors dedicat studenților Facultății de Inginerie Aerospațială din anul II la sediul companiei: Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 5-7, Hermes Business Campus, Cladirea 2, Etaj 3, Sectorul 2, Bucureşti pe data de 17...
0 Comentarii