Ing. George Firican

Ing. George Firican este unul dintre membrii fondatori ai AirNav Board, un Think Tank constituit din absolvenți ai Universității Politehnica din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială, personalități ale domeniului, consacrați profesional în organizații internaționale cum sunt ICAO (International Civil Aviation Organization), EUROCONTROL, Jeppesen – Boeing, General Electric sau Learjet Corporation. Acest Think Tank a furnizat un curriculum pragmatic și modern programelor de studii ”Air Navigation – Air Transport Engineering”, pornite în 2009 la inițiativa Decanului Prof. dr. ing. Virgil Stanciu.

George Firican lucrează de peste 18 ani în ICAO (International Civil Aviation Organization), fiind Director Adjunct Regional al Biroului European și Nord Atlantic al ICAO (Paris).

Câteva repere biografice:

  • s-a născut în 1956 în București
  • În 1981 absolvă Facultatea de Aeronave a Institutului Politehnic din București
  • În 1983 devine inginer de bord navigant la Centrul de Instruire a Personalului Aeronautic (CIPA) din București și timp de 15 ani zboară ca navigator pe Boeing 707
  • Între 1981 și 1995 ocupă diverse funcții la Compania Națională Tarom: Șef de Detașament al Inginerilor de Bord, Șef de Secție Operațiuni de Zbor, Navigator Șef Adjunct
  • În 1983 obține licența de controlor de trafic aerian (en-route, radar rating)
  • Între 1995 și 1998 este director Servicii de Navigație Aeriană la Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA); în această capacitate a avut viziunea navigației aeriene bazată pe educație intensivă și și-a exercitat influența, deschizând drumul multor ingineri aerospațiali către cariera de controlor de trafic aerian, mulți dintre aceștia beneficiind de mentoriatul său și făcând cariere internaționale de presitgiu
  • În același timp și-a pornit și administrat propria companie, Aero Masters
  • În 1996 absolvă PanAm International Flight Academy, obținând o diplomă în managementul aviației civile
  • Ca și alți ingineri aerospațiali excepționali, George Firican și-a petrecut mult timp învățând, menținându-și un orizont larg, de la activități din cabina de pilotaj, management, dezvoltare software și control de trafic aerian; această experiență bogată a fost cheia succesului în cariera sa internațională extraordinară
  • Din 1999 este Director Adjunct Regional al Biroului European și Nord Atlantic al ICAO (Paris)

”Aviation technologies are evolving at a tremendous pace. Though driven primarily by the needs of commercial air transport, ready adaptation of these technologies is of great benefit to general aviation, and is resulting in increased capability and a level of safety hardly imaginable even a decade ago.” (2004)

”Datorez o bună parte a succesului meu profesional și a reușitei în carieră pregătirii academice de excepție, profesionalismului și dedicației cadrelor didactice de care am beneficiat ca student al Facultății de Inginerie Aerospațială.

Ce a făcut și face specială această facultate nu este numai programul academic oferit, dar și atmosfera, calitatea și exigența cadrelor didactice și nu în ultimul rând fascinația domeniului.

Nivelul ridicat de reușită în cariera profesională a absolvenților Facultății de Inginerie de Aviație este rezultatul standardului ridicat de educație academică și de aviație oferit de această facultate. Absolvenții i-au purtat numele și i-au făcut renumele peste tot în lume, în variate domenii legate de aviație și nu numai.  Îi regăsim oriunde profesionalismul, calitatea educației academice, spiritul de inventivitate și dedicația sunt necesare reușitei: de la Airbus, Boeing sau Bombardier la IAvB, COMOTI, INCAS sau Aerostar, de la Microsoft, Alcatel sau Thales la ADACEL sau Indra, de la OACI, Eurocontrol, ESA, EASA sau AACR, la ROMATSA, TAROM sau BlueAir, pentru a cita numai câteva din instituțiile sau înterprinderile care beneficiază de expertiza și pregătirea lor.

Pentru a parafraza cuvintele celebre ale președintelui Statelor Unite ale Americii, John F. Kennedy (12 septembrie 1962, Rice Stadium, Houston, Texas – “We choose to go to the Moon in this decade and do the other things, not because they are easy, but because they are hard; because that goal will serve to organize and measure the best of our energies and skills, because that challenge is one that we are willing to accept, one we are unwilling to postpone, and one we intend to win)  alegem să urmăm cursurile facultății de inginerie aerospațială nu pentru că este ușor, ci pentru că este greu, pentru că suntem pregătiți a ne asuma provocarea unei curse dificile și deciși a dedica toate eforturile și energiile necesare pentru a o câștiga.  Sunt mândru a mă număra printre absolvenții acestei facultăți.” (martie 2017)

0 Comentarii

Polifest 30 mar – 1 apr 2017

GMV și Deimos (doi jucători importanți pe piața astronautică) au rivalizat la POLIFEST 2017 în a se adresa studenților noștri. Astronautica este un domeniu fascinant și bine finanțat din 2011 (de când România este membru al European Space Agency)....

Burse

Important pentru studenți! Bursele se majorează. Sunt noi reguli pentru bursele sociale, care de acum se pot cumula cu bursele de performanță / merit. În schimb sunt mai multe feluri de venit luate în calcul. Citiți atent vă rog Ordinul Ministrului și depuneți-vă...

CONCURS de SELECȚIE Studenți ERASMUS 2017-2018, sem. I si II

Un nou concurs de selecție pentru mobilitățile ERASMUS+ (studiu sau plasament) pentru anul academic 2017-2018, semestrele I si II, are loc în perioada 06.03.2016-24.03.2016 și se va desfășura conform regulamentului afișat la http://www.upb.ro/program-erasmus-llp.html...

Sonaca in România

On 10th of March, Sonaca will officially inaugurate its plant in Moldoveneşti, Cluj County. After 18 months to build, Sonaca plant put into service the first production lines mid-September 2016. Currently, the plant has 30 employees and the number will increase up to...

Anunț Aeroclubul României

Aeroclubul României cu sediul in Bucureşti, bd. Lascar Catargiu nr. 54 sector 1, organizează concurs pentru ocuparea unor posturi vacante în data de 15.02.2017, ora 10.00 proba scrisă, respectiv în data de 21.02.2017, ora 10.00 interviu. Dosarele se depun la sediul...