George (Gogu) Constantinescu a fost un inovator, inventator, om de știință și inginer român. S-a născut în 4 octombrie 1881 la Craiova, fiind fiul unui renumit profesor de matematică și al unei pianiste cu origini alsaciene.

După ce a urmat liceul la Craiova s-a înscris în anul 1899 la “Școala Națională de Poduri și Șosele” din București, unde a obținut în anul 1904 diploma de inginer, ca șef de promoție cu cea mai mare medie pe care o avusese un absolvent de la înființarea acelei școli. Proiectul său de diplomă a fost despre podurile de beton armat, pentru care încă nici nu exista un curs în școală și a fost susținut la profesorul Anghel Saligny. În anii 1904-1908 a lucrat în servicul de poduri și șosele condus de Ilie Radu. Acesta l-a sprijinit în lupta  pentru introducerea tehnicii noi în țara noastră, spre deosebire de Anghel Saligny, care se opunea proiectelor sale îndrăznețe.

În 1904 a publicat în Buletinul Societății Politehnice o teorie proprie a calculului betonului armat. El construiește folosind acest material, în ciuda tuturor împotrivirilor autorităților din acea vreme, cauzate de prăbușirea unor construcții din beton armat. A executat șosele și a proiectat planșee de beton armat pentru clădirea Ministerului Lucrărilor Publice și a Palatului Bursei. A proiectat Moscheea din Constanța, cu minaretul și cupola din beton armat, podul de beton armat de la Lainici, peste Jiu, scheletul de rezistență, de asemenea din beton armat, al cupolei Marii Adunări Naționale și alte lucrări.

În 1910 George Constantinescu s-a stabilit la Londra, unde a găsit un mediu favorabil pentru punerea în practică a ideilor sale originale în domeniul utilizării betonului armat și transmiterii energiei prin unde sonore. Aici a pus bazele unei științe noi, sonicitatea, o ramură a mecanicii mediilor continue, stabilind legile de generare și reflectare ale undei sonice și fundamentarea matematică a acestora. Sonicitatea este știința care se ocupă cu transmiterea energiei mecanice în masa lichidelor sau a solidelor prin intermediul vibrațiilor și al undelor elastice longitudinale care se propagă în masa fluidului sau solidului. Teoria sonicității (publicată în 1918) se aplică la diferite sisteme de transmisie a puterii, în special la sisteme hidraulice. Ulterior au fost dezvoltate capitole derivate privind electrosonicitatea, câmpurile sonore și termosonicitatea. Teoria permite folosirea compresibilității lichidelor pentru a transmite putere prin vibrații (oscilații), prin folosirea modelelor matematice existente în domeniul electricității.

Prima aplicație a Teoriei Sonicității a fost sistemul de sincronizare sonic (Constantinesco Fire Control Gear), mitraliera sonică a cărei cadență de tragere era sincronizată cu rotația elicei. Aceasta era capabilă să tragă 1.200 de gloanţe pe minut printre palelele elicei avionului care se rotea în zbor, fără a lovi palele ei. Mecanismul a fost realizat cu ajutorul maiorului Colley, unul din membrii conducerii Comitetului Regal, care a fost interesat de teoria inginerului român și a dorit să o pună în practică. În august 1916 s-au realizat primele teste cu un avion echipat cu ceea ce avea să devină „C.C. Gear” (Constantinesco-Colley). Noul mecanism avea multe avantaje, cum ar fi rata de foc crescută, sincronizarea mult mai precisă și adaptabilitatea la orice tip de motor și avion. Din noiembrie 1917 mecanismul a devenit unul standard, fiind montat pe toate aeronavele britanice cu arme sincronizate, ultimul fiind Gloster Gladiator în 1937.

Escadrila 55 a RAF cu avioane Airco DH.4, ajunge în Franța la 6 martie 1917, fiind primele avioane din serviciul activ echipate cu sincronizatorul Constantinescu-Colley. Datorită succesului şi superiorității faţă de sistemul utilizat de aviaţia germană, până la sfârşitul războiului peste 8000 de aparate de zbor americane si britanice au fost dotate cu astfel de sisteme. George Constantinescu a obținut fonduri importante pentru continuarea cercetărilor. A fost numit consilier al amiralității și i s-a pus la dispoziție la West Drayton un laborator de încercări și experimentări, unde a avut posibilitatea de a realiza numeroase obiecte ale invenției sale în domeniul sonicității.

În 1923 George Constantinescu a prezentat o invenție remarcabilă, cunoscută sub denumirea de „convertizorul de cuplu” sau schimbătorul de viteze automat. De fapt, el a inventat o cutie de viteze automată pentru maşini prin care s-a eliminat cutia de viteze tradiţională şi ambreiajul. A aplicat această idee și în cazul locomotivelor, prezentând în cadrul Expoziției Imperiului Britanic de la Wembley, din 1924, o locomotivă cu convertor sonic.

Într-un număr din anul 1926, revista britanică „The Graphic” a publicat un articol despre sonicitate, afirmând despre George Constantinescu (primul de pe al doilea rând) că: „această descoperire îl situează pe savantul inginer român printre marii inventatori ai lumii, alături de Albert Einstein, Marie Curie, Ernest Rutherford, T.A.Edison, și alții”.

În 1961 George Constantinescu a făcut o vizită în țară, iar cu acel prilej Institutul Politehnic din București i-a acordat titlul de „Doctor honoris causa” în știinte tehnice. A fost membru al Societății Politehnice, membru de onoare al Academiei Române și membru de onoare al Societății inginerilor din Anglia. A încetat din viață la 11 decembrie 1965, la Londra.

În contul lui Gogu Constatinescu figurează circa 300 de brevete de invenție. Un mic calcul ne arată că de la apariția primei invenții (1907), până la data trecerii în eternitate (1965), a fost realizat câte un brevet la mai puțin de 4 luni.

Opera lui Constantinescu nu a fost cunoscută îndeajuns, în mare parte datorită caracterului secret dat de utilizările preponderent militare și a puținelor publicații referitoare la acestea. El a avut o minte strălucită, fiind un vizionar care și-a depășit cu mult contemporanii, inovațiile sale păstrându-și valabilitatea.