„De mic copil mi-am dorit să zbor. Închideam ochii și simțeam că plutesc peste munți, văi, descopeream lumi noi. M-au fascinat întotdeauna abisul albastru, înălțimile infinite. În final, am ajuns să zbor în Cosmos. Visele împlinite sunt ca un cerc de lumină pe trunchiul vieții, o iradiere benefică. În cosmos, universul tău apropiat nu mai este reprezentat de casă, stradă, vecini, ci de însăși planeta natală. Pământul, pe lângă dimensiunea fizică pe care o poți aprecia direct, la adevărata ei valoare și măreție, are și o puternică dimensiune morală. Dintr-un zbor cosmic te întorci mult mai stăpân pe tine, mai matur, mai apropiat de oameni și de natură, cu o viziune mult mai globală a fenomenelor și activităților terestre. Cu toate că nu ești singur în aparatul de zbor, singurătatea, acolo sus, e destul de puternică. Te simți dintr-o dată rupt de ambientul tău natural, în care te-ai născut și dezvoltat.” -Dumitru-Dorin Prunariu

  • Născut în orașul Brașov la 27 septembrie 1952.
  • a absolvit Liceul de Cultură Generală nr. 4 (actualul Colegiu National „Grigore Moisil”)
  • 1976 A absolvit Facultatea de Inginerie Aerospațială din cadrul Universității „Politehnica” din București.
  • 1977-1978 s-a alăturat Forțelor Aeriene Romăne si a fost selectat pentru programul de instruire al astronauților.
  • 1981, dupa ani de instruire in orașul Stelar, lt. maj. Dumitru-Dorin Prunariu este ales drept unul din cei doi membri ai echipajului din misiunea Soyuz 40; misiunea durează 8 zile, iar Dumitru-Dorin Prunariu este responsabilul unui sir de experimente științifice; nava spațială aterizează cu succes in Kazakhstan.

  • România a fost cea de-a noua țară din lume care oferea lumii un astronaut.
  • după misiune, Dumitru Prunariu s-a întors in cadrul forțelor aeriene, fiind si șef de lucrări in cadrul Facultății de Inginerie Aerospațială din București.
  • în anul 1990 a fost înaintat la gradul de colonel, fiind detașat pentru un an și jumătate la Ministerul Transporturilor pentru a îndeplini funcția de Ministru adjunct al Transporturilor și șef al Departamentului Aviației Civile.
  • în anul 1990, alaturi de alti specialisti in domeniul spatial, a prezentat Guvernului propunerea de înființare a Agenției Spațiale Române.
  • în anul 1991 a absolvit cursul pentru cadre superioare din cadrul Institutului Internațional de Formare și Management pentru Aviație (IAMTI / IIFGA) de la Montreal (Canada).
  • în 1999 și-a publicat lucrarea de doctorat pe tema Dinamica Zborului Spațial.
  • în perioada 1990-2000 a participat in procesul de reformă a sistemului de învățământ românesc.
  • în 2004 a fost ambasador in Federația Rusă.
  • autorul multor publicații și cărți despre astronautică.
  • membru activ al comunității științifice internationale.

Sursa: www.prunariu.org

 

0 Comentarii

Aerospace Meetings F.I.A. 2022

Facultatea de Inginerie Aerospațială în colaborare cu Asociația Studenților din Facultatea de Inginerie Aerospațială (A.S.F.I.A) vă invită la evenimentul "Aerospace Meetings F.I.A. 2022 ", în care studenții au oportunitatea de a intra in contact direct cu firmele din...

Cazare camin

Pentru locurile disponibile, sau disponibilizate in camin, se intocmeste lista de prioritati saptamanal. Ordinea de prioritati este: Studenti cu certificate covid valide - integralisti, moldoveni, cazuri sociale, boboc, anul IV, anul III, anul II, master II, master I....

Modificari Grupe NUU

Va informam ca orice modificare de grupa, dupa inceperea anul universitar, creeaza probleme in site de cursuri Moodle si in site Teams, ducand pana la pierderea accesului la cursuri si seminarii. De aceea nu se vor aproba si nu se vor face astfel de modificari dupa...

Incepere an universitar 2021-2022

Senatul UPB a hotărât în ședința din 30.09.2021 ca activitățile didactice să înceapă astfel: - la licență cursuri on-line, aplicații în format fizic, examinări în format fizic; - la master toate activitățile on-line.