Cosmonautul român Dumitru-Dorin Prunariu a susținut o importantă declarație despre NEO (Near Earth Objects – Obiecte Apropiate de Pământ) la cea de-a 59-a sesiune a Comitetului ONU asupra Utilizării Pașnice a Spațiului Cosmic, solicitând Adunării Generale a ONU să declare ziua de 30 iunie ca Ziua Internațională a Asteroizilor, pentru a comemora în fiecare an impactul unui asteroid în zona Tunguska din Siberia, Federația Rusă, pe 30 iunie 1908 și pentru a crește conștientizarea publicului asupra pericolelor legate de impactul unor asteroizi. Dumitru-Dorin Prunariu este doctor în ingineria aerospațială, absolvent al Facultății de Inginerie Aerospațială a Universității Politehnica din București. În imagine, dâra lăsată de asteroidul Chelyabinsk, din familia de NEA (Near Earth Asteroids) Apollo (cel mai recent impact al unui microasteroid, în raionul Chelyabinsk, Rusia, pe 15 februarie 2013). Microasteroidul de doar 20 m și 12.000 tone a generat la impact o energie de aprox. 1,5 PJ, echivalentă cu 30 de bombe atomice tip Hiroshima. Deși zona afectată direct era nelocuită, au fost rănite 1500 de persoane din zone adiacente și 7500 de clădiri au suferit avarii. Microasteriodul nu a fost sub observație anterior impactului, deoarece era considerat prea mic. În diagramă sunt ilustrate familiile de asteroizi care orbitează în apropiere de Pâmânt, constituind posibile amenințări care trebuie catalogate și urmărite cu cea mai mare atenție.

 

0 Comentarii

Acte lipsa ale studentilor masteranzi din anul II 2023

Acte lipsa ale studentilor masteranzi SHS Acte lipsa ale studentilor masteranzi SAS Acte lipsa ale studentilor masteranzi PAPM Acte lipsa ale studentilor masteranzi MA Acte lipsa ale studentilor masteranzi ITA Acte lipsa ale studentilor masteranzi IMA Acte lipsa ale...