Vă invităm joi 4 iulie 2019 în Marele Amfiteatru F024 V. N. Constantinescu la ora 09:45 pentru o întâlnire excepțională cu un remarcabil astronaut american, Dr. Anna Fisher. Cu această ocazie, Dr. Fisher va conferenția despre viitorul explorărilor spațiale. Sunt invitați studenți, cadre didactice și cercetători din Universitatea Politehnica din București, dar și din industria și cercetarea spațială din România. Facultatea de Inginerie Aerospațială aniversează în acest mod și cei 50 de ani de la Aselenizare (chiar dacă anticipat). Acest mare pas pentru omenire s-a întâmplat pe 20 iulie 1969 și a dat un sens vieții multora dintre noi, care și-au ales o carieră în domeniul aerospațial.
Dr. Anna Fisher a fost selectată de către NASA în ianuarie 1978 ca una dintre primele șase femei astronaut. Dr. Fisher este chimist și medic specializat în medicina de urgență. A fost căsătorită cu astronautul Bill Fisher, care i-a fost coleg și cu care a avut doi copii, astfel că în 1984 a devenit prima mamă care a călătorit în spațiu. De-a lungul carierei ei la NASA, ea a fost implicată în Programul Navetelor Spațiale, Stația Spațială Internațională și capsula Orion care este realizată pentru viitorul Sistem de lansare în Spațiu al NASA.
De la misiunea STS-5 până la STS-7, Dr. Fisher a fost desemnată ca reprezentant al echipajului pentru a contribui la testarea integrată a navetei spațiale și a sarcinii utile la Centrul Spațial Kennedy al NASA. În 1984 Dr. Fisher a fost specialist al misiunii pe STS-51A Discovery. În timpul misiunii, echipajul a lansat doi sateliți și a fost prima misiune de salvare în spațiu, reușind recuperarea a doi sateliți pentru a se întoarce pe Pământ. După terminarea primului ei zbor, Fisher a înregistrat 192 de ore în spațiu. Imaginile următoare sunt din timpul misiunii STS-51A.
Dr. Fisher a fost desemnată ca specialist al misiunii pe STS-61H înainte de accidentul Challenger, iar apoi a lucrat ca adjunct al diviziei de Dezvoltare a Misiunii din cadrul Biroului Astronautilor, în timpul pauzei de la Programul Navetelor Spațiale.
Între 1989 și 1995 a fost absentă de la Biroul Astronauților, în concediu de creștere a copiilor. Din 1996 și până în 2002, în timpul fazei inițiale de construcție a Stației Spațiale Internaționale, Dr. Fisher a fost la conducerea diviziei Stației Spațiale. Din ianuarie 2011 și până în august 2013 ea a fost Comunicator din Capsulă pe Stația Spațială Internațională și a lucrat în Centrul de Control a Misiunii (CAPCOM). Actualmente, Dr. Fisher este astronaut de management și lucrează la dezvoltarea afișajului pentru Orion – Vehiculul Multifuncțional al Echipajului (MPCV) și sprijină sarcinile utile europene pentru divizia de integrare a Stației Spațiale Internaționale.
Eliberarea actelor de studii pentru absolventii promotiei 2023 (licenta si master).
Incepand cu data de 10.06.2024 se va proceda la eliberarea actelor de studii si pentru absolventii promotiei 2023 (licenta si master). Ridicarea actelor de studii se va face de la Biroul Acte de Studii, situat in cladirea Rectorat, Camera 307. Programul de eliberare...
Tabere studențești de vară – 2024
<< Rezultate finale tabere vara >> Calendar burse studentesti Inscrierea pentru tabara studenteasca de vara se face pana pe data de 11.07.2024, ora 16:00. Listele candidatilor selectati vor fi afisate pe data de 11.07.2024. depunerea contestatiilor se vor...
Free official English language testing through the British Council
From the academic year 2022/2023, our university, in partnership with the British Council, is offering students the opportunity to have their English language skills officially tested free of charge. For this academic semester the tests available are: Aptis ESOL...
Testare oficiala a cunostintelor de limba engleza prin British Council in mod gratuit
Începând cu anul academic 2022/2023, universitatea noastră, în parteneriat cu British Council, oferă studenților posibilitatea testării oficiale a cunoștințelor de limba engleză, în mod gratuit. Pentru acest semestru universitar testele disponibile sunt: Aptis ESOL...
Space Academy
Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești 2024
Vă invităm să participați la „Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești” care va avea loc pe 10 mai. Pentru a participa, este necesar să vă înscrieți până pe 18 aprilie, ora 14:00, prin trimiterea unui e-mail la adresa valentin.pana@upb.ro. Dacă aveți un profesor...
Acte lipsa ale studentilor masteranzi din anul II 2024
Acte lipsa ale studentilor masteranzi MA Acte lipsa ale studentilor masteranzi SHS Acte lipsa ale studentilor masteranzi PAPM Acte lipsa ale studentilor masteranzi GID
AeroConnectMeetings
În data de 2 martie 2024 a avut loc AeroConnectMeetings, un eveniment dedicat ingineriei Aerospațiale prin care studenții de la Facultatea de Ingnerie Aerospațială au avut posibilitatea de a...
Echivalarea modulelor PART66
<< Adresa FIA UPB mentinere creditare >> În urma demersului făcut către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, şi a recunoaşterii conţinutului curicular la unele discipline predate la Facultatea de Inginerie Aerospaţială, UNSTPB, în raport cu...
<< Concurs pentru postul de director Departamentul de Ingineria Sistemelor Aeronautice și Management Aeronautic ”Nicolae Tipei” 2024-2029 >>
Depunerea dosarului pentru concursul de director de departament se va face pana la data de 21.02.2024, ora 16:00, la secretariatul departamentului. Sedinta de alegere a directorului de departament va avea loc in data de 27.02.2024, ora 14:00, la secretariatul...
0 Comentarii