Air Navigation Convention, 15-16 martie 2018
Aflat la a 9-a ediție, Air Navigation Convention este un eveniment important organizat de studenții secției de Navigație Aeriană din cadrul Facultății de Inginerie Aerospațială. Totul pornește de la dorința de a conecta studenții cu aspecte de actualitate din domeniul aviației, astfel încât în fiecare an, convenția aduce împreună profesioniști atât din țară cât și de peste graniță, profesori și nu în ultimul rând, studenți.
Scopul
Prin organizarea acestei conferințe internaționale se urmărește conectarea studenților cu munca, ideile și experiența profesională a unor oaspeți de excepție pentru a motiva și facilita dezvoltarea profesională a tinerelor minți.Fiecare din cele opt ediții a urmat o tema bine stabilită, pe baza căreia invitații își puteau împărtășii experiența profesională. Astfel, tema de anul acesta va fi “Sharing the Sky – Beyond Performance and Success”.
De ce această alegere?
Domeniul aviației este foarte vast, iar studenții au nevoie de modele și de îndrumare pentru a-și alege drumul in carieră. Așadar, tema îndeamnă invitații să-și conceapă prezentările astfel încât, pe lângă tehnică, să ofere studenților și puțin din povestea drumului lor către succes.
Cum este atins scopul?
Ca în fiecare an, vor participa reprezentanți ai unor instituții de seamă, din care putem enumera: EUROCONTROL, Maastricht Upper Area Control, ICAO, DFS, AustroControl, Snowflake Software, Avitech, NAV Portugal, NATS, ITV Consult, Enaire Spain, Frequentis, ROMATSA, Blue Air, Regional Air Services, JLG Consulting, IATA, Dedalus, Think Research, Mclick Aero Berlin, AACR.
Acestea nu numai că mentin standardul de calitate al evenimentului, însă ofera oportunități deosebite pentru viitorii ingineri: de la informații cu privire la ultimele cercetari și descoperiri în domeniu, până la programe de practică/internship.
Ce este nou anul acesta?
S-a încercat o regândire a evenimentului, astfel încât, din dorința de a fi orientat mai mult către nevoile studenților, vor fi organizate paneluri pe durata celor 2 zile in care se vor discuta subiecte referitoare la tema abordată în această ediție, “Sharing the sky, beyond performance and success”.
În prima parte, invitații incluși în agendă vor aborda subiectul, Digital Revolution in Aviation, aducând fiecare mențiuni despre activitatea profesională în acest domeniu, cu referiri la proiectele aflate în desfășurare.
Supriza acestui an este însă “Nuclear Family”, o piesă de teatru interactivă, ce pune spectatorii în poziția de a lua decizii în conditii de stres și în timp real, pentru a atrage atenția la importanța și influența factorilor umani, a culturii juste și a managementului în crearea accidentelor.
Mai mult de atât, vor exista paneluri referitoare la oportunitățile studenților de licență și master, atât din România cât și din alte țări.
<< Concurs pentru postul de director Departamentul de Grafica Inginereasca si Design Industrial 2024-2029 >>
Depunerea dosarului pentru concursul de director de departament se va face pana la data de 26.02.2024, ora 12:00, la secretariatul departamentului. Sedinta de alegere a directorului de departament va avea loc in data de 29.02.2024, ora 12:00,la sediul departamentului...
Concurs pentru postul de director Departamentul de Științe Aerospațiale ”Elie Carafoli” 2024-2029
Depunerea dosarului pentru concursul de director de departament se va face pana la data de 22.02.2024, ora 16:00, la secretariatul departamentului. Sedinta de alegere a directorului de departament va avea loc in data de 28.02.2024, ora 14:00, la secretariatul...
Premiul SESAR Young Scientist Award – Movilă George-Daniel
„În iulie 2023 am absolvit Facultatea de Inginerie Aerospațială la specializarea Echipamente și Instalații de Aviație, UPB. În același an, în noiembrie, am fost nominalizat la Single European Sky ATM Research (SESAR) Young Scientist Award (YSA), la care am concurat cu...
Metodologia privind organizarea și desfășurarea taberelor studențești 2024
Casa de Cultură a Studenților din București, instituție publică subordonată Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse vă transmite va pune la dispozitie documentația aferentă și metodologia privind organizarea și desfășurarea taberelor studențești 2023...
Cabinet de consiliere AeroPsi gratuit pentru studentii facultatii
Dragi studenți, In facultatea de Inginerie Aerospațială începând cu data de 11 decembrie 2023, funcționează "AeroPsi", un cabinet care vă va oferi servicii gratuite de consiliere, psihologie și psihoterapie. Serviciile sunt oferite de un psiholog atestat de Colegiul...
Anunț privind desfășurarea concursului de ocupare a funcțiilor de DECAN 2024 – 2029
<< Anunț privind desfășurarea concursului de ocupare a funcțiilor de DECAN din cadrul facultăților Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București pentru mandatul 2024 - 2029 >> << Metodologie privind organizarea și...
Selecție mobilități studenți, Granturi SEE Universitatea din Islanda decembrie 2023
În cadrul Programului de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), finanţat prin Granturile SEE - Mecanismul Financiar 2014-2021, se organizează selecția participanților pentru 6 mobilități studențești pentru anul universitar 2023-2024: Tip...
Selecție mobilități cadre didactice, Granturi SEE Universitatea din Islanda ianuarie 2024
În cadrul Programului de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), finanţat prin Granturile SEE - Mecanismul Financiar 2014-2021, se organizează selecția participanților pentru 2 Mobilități de formare pentru anul universitar 2023-2024: „Staff...
Adresa AACR aprobare credite module PART 66 FIA
<< Adresa AACR aprobare credite module PART 66 FIA >> A fost emis și aprobat de către AACR, Raportul de Credite nr. 22313 din 29.06.2023 prin care se aprobă acordarea de credite pentru examinare absolvenților UPB-FIA, conform solicitării din scrisoarea...
Rezultatele deosebite ale studenților F.I.A. la Concursul Profesional Studențesc „Andrei IOACHIMESCU” la disciplina Mecanică Tehnică, 6 mai 2023
Va informam ca in ziua de 6 mai 2023, Departamentul de Mecanica din Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice, Universitatea Politehnica din Bucuresti, a organizat faza locala a Concursului Profesional Studentesc "Andrei IOACHIMESCU" la disciplina Mecanica...
0 Comentarii