Aero Expo 2017 și Conferința internațională AFASES 2017 organizate de Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă la Brașov în perioada 25-28 mai 2017 s-au bucurat de o participare semnificativă a comunității de aviație din România, dar și de prezența unor personalități din Polonia, Bulgaria, Ungaria, Marea Britanie și Franța. Facultatea de Inginerie Aerospațială este prezentă cu UAV-urile realizate de Laboratorul de Încercări în Zbor și Modele Experimentale, condus de Conf. dr. ing. Petrișor Pârvu, precum și la sesiunea de comunicări. Organizatorii au ales un loc deosebit, pe platforma legendarei fabrici IAR (transformată după război în Tractorul)…

… la centrul expozițional Hotel Lux Divina, care utilizează un hangar istoric, care s-a păstrat. Clădirea hangarului se observă în fotografiile document, iar mai jos ingenioasa transformare în hotel și centru expozițional.

Evenimentul a prilejuit întâlnirea unor personalități remarcabile ale industriei aerospațiale din România: (de la stânga la dreapta) Gl. mr. (ret) Ioan Georgescu, ing. Neculai Banea, ing. Traian Tomescu și Gl. lt. (rez) dr. ing. Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu. Primii trei au servit în diverse perioade ca directori generali ai Întreprinderii de Construcții Aeronautice ICA Ghimbav Brașov, continuatoarea legendarei IAR (care actualmente se numește din nou IAR, dar este amplasată pe prestigioasa platformă industrială Ghimbav). De-a lungul istoriei, IAR (ICA) au angajat mulți absolvenți ai Secției de Aeronautică a Școlii Politehnice din București, respectiv ai Facultății de Aeronave / de Inginerie Aerospațială a Universității Politehnica din București. Cei mai remarcabili alumni crare au făcut istorie la IAR (ICA) Brașov sunt inginerii Ion Grosu, Radu Manicatide și Iosif Șilimon.

0 Comentarii

PoliJobs 2018

PoliJobs 2018 va avea loc anul acesta pe 7 și 8 noiembrie (Miercuri si Joi), în Holul AN, între orele 10.00- 16.00. Este cel mai mare târg de cariere, organizat de către Universitatea Politehnica din București, prin intermediul POLIJOBS. Peste 50 de companii de pe...

Les journées de l’espace

Invităm comunitatea noastră academică să participe la un important eveniment organizat de Institutul Francez din București în domeniul spațial:

GKN Fokker Engineering Romania

GKN FOKKER ENGINEERING ROMÂNIA angajează ingineri aerospațiali. În 2016 am semnat un parteneriat strategic cu această prestigioasă companie, care are peste un deceniu în România și multe reușite la activ în domeniul proiectării de aeronave de ultimă generație cu...

CATIA Lab

Catia Lab este laboratorul prin care UPB - Facultatea de Inginerie Aerospațială și ALTEN Delivery Center Bucharest(GECI Engineering Services) își doresc să pună bazele următoarei generații de ingineri proiectanți de aeronave și nu numai. Invităm toți studenții care...

Deschiderea Anului Universitar 2018-2019

Deschiderea anului universitar 2018-2019 va avea loc pe data de 24 septembrie 2018, in Aula Universității Politehnica din București, începand cu ora 10.00. <Repartizarea locurilor pe facultăți> La ora 14.00 Facultatea de Inginerie Aerospațială organizează...

Program Special Decanat

Programul special al Decanatului Facultății de Inginerie Aerospațială pe perioada de concediu (20 iulie - 26 august 2018) este următorul: Miercuri 25 iul, 1 aug, 8 aug, 15 aug, 22 aug  (12 - 14) Luni 30 iul (12 - 14) Pentru Admitere licența - sesiunea de completare a...

Premiul Nicolae Tipei 2018

Pentru editia 2018, regulamentul de acordare a prestigiosului “Premiu Nicolae Tipei” a fost îmbunătățit. Recompensa financiară a crescut de la $750 la $1500 (USD), ca urmare a deciziei domnului profesor Sever Tipei, care cu generozitate finanțează acest premiu...

Angajări GURUCAD

Compania GURUCAD SRL recrutează personal calificat pentru desfășurarea proiectelor comapaniei, ingineri care să poată lucra 8 ore pe zi 5 zile pe săptămână. Absolvenții de licență care doresc să-și continue studiile la master nu se încadrează în acest profil. De...

Eveniment FIA-AEROSTAR iunie 2018

S.C. AEROSTAR S.A. BACĂU, GRUP INDUSTRIAL AERONAUTIC, având ca obiect de activitate proiectarea, construcţia, reparaţia şi modernizarea aeronavelor civile şi militare, intenţionează să angajeze minim 20 ingineri aviaţie în cursul anului 2018, din rândul absolvenţilor...