UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială are o tradiție de participare la concursurile studențești internaționale din domeniul aeronautic și astronautic. Îi încurajăm și pe studenții actuali să se implice în aceste activități.
Toti studenții care vor să participe la concursuri studențești, în calitate de reprezentanți ai UPB-FIA își vor anunța intenția printr-un mesaj către inginerie.aerospatiala@upb.ro înainte de înscrierea în concurs. Acest lucru este necesar pentru a evita unele paralelisme și interblocări ale înregistrării studenților în echipe oficiale ale facultății. La unele concursuri, o universitate/facultate nu-și poate trimite mai mult de o echipă. La altele acest lucru este permis, însă efortul logistic necesar de a trimite două echipe depășește capacitatea facultății, iar sponsorii sunt luați prin suprindere de cereri de sponsorizare multiple. Ar fi bine în astfel de cazuri ca facultatea să organizeze o competiție internă între echipele participante sau între studenți și să trimitem echipa cel mai bine clasată sau echipa formată din studenții care demonstrează că au cele mai mari șanse la câștigarea concursului.
De aceea, dacă sunt mai multe echipe care vor să participe la același concurs, acestea au obligația să atașeze și un plan de activități pentru concursul respectiv și regulamentul concursului. Conducerea facultății va numi o comisie care să analizeze propunerile și va selecta echipa ce va reprezenta facultatea.
Toate cererile de sponsorizare făcute de studenți ai UPB-FIA trebuie aprobate de Biroul Executiv al Facultății (BEF). Pentru orice sponsorizare obținută, va trebui întocmit un referat de justificare a utilizării resurselor obținute prin sponsorizare. Acesta va fi transmis atât sponsorului, cât și BEF.
Concursurile studențești de prestigiu care au termenul limită de inscriere în curând sunt următoarele:
AUVSI-SUAS 2020 – locație: Patuxent, MD, USA, iunie 2020. Termen limită: 1 noiembrie 2019, taxa de participare 1500 USD
NEW FLYING COMPETITION 2020 – locație: Hamburg, Germania, sept. 2020. Termen limita: 31 octombrie 2019, taxa de participare 1000 EUR
AIAA Design, Build, Fly – locație: Whichita, KS, USA, aprilie 2020. Termen limita: 31 octombrie 2019, taxa de participare N/A
Totodată îi felicităm pe studenții care vor participa la Competiția REXUS organizată de European Space Agency și le promitem sprijinul.
Eliberarea actelor de studii pentru absolventii promotiei 2023 (licenta si master).
Incepand cu data de 10.06.2024 se va proceda la eliberarea actelor de studii si pentru absolventii promotiei 2023 (licenta si master). Ridicarea actelor de studii se va face de la Biroul Acte de Studii, situat in cladirea Rectorat, Camera 307. Programul de eliberare...
Tabere studențești de vară – 2024
<< Rezultate finale tabere vara >> Calendar burse studentesti Inscrierea pentru tabara studenteasca de vara se face pana pe data de 11.07.2024, ora 16:00. Listele candidatilor selectati vor fi afisate pe data de 11.07.2024. depunerea contestatiilor se vor...
Free official English language testing through the British Council
From the academic year 2022/2023, our university, in partnership with the British Council, is offering students the opportunity to have their English language skills officially tested free of charge. For this academic semester the tests available are: Aptis ESOL...
Testare oficiala a cunostintelor de limba engleza prin British Council in mod gratuit
Începând cu anul academic 2022/2023, universitatea noastră, în parteneriat cu British Council, oferă studenților posibilitatea testării oficiale a cunoștințelor de limba engleză, în mod gratuit. Pentru acest semestru universitar testele disponibile sunt: Aptis ESOL...
Space Academy
Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești 2024
Vă invităm să participați la „Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești” care va avea loc pe 10 mai. Pentru a participa, este necesar să vă înscrieți până pe 18 aprilie, ora 14:00, prin trimiterea unui e-mail la adresa valentin.pana@upb.ro. Dacă aveți un profesor...
Acte lipsa ale studentilor masteranzi din anul II 2024
Acte lipsa ale studentilor masteranzi MA Acte lipsa ale studentilor masteranzi SHS Acte lipsa ale studentilor masteranzi PAPM Acte lipsa ale studentilor masteranzi GID
AeroConnectMeetings
În data de 2 martie 2024 a avut loc AeroConnectMeetings, un eveniment dedicat ingineriei Aerospațiale prin care studenții de la Facultatea de Ingnerie Aerospațială au avut posibilitatea de a...
Echivalarea modulelor PART66
În urma demersului făcut către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, şi a recunoaşterii conţinutului curicular la unele discipline predate la Facultatea de Inginerie Aerospaţială, UNSTPB, în raport cu cerinţele prevăzute la modulele din Anexa III, PART 66, a...
<< Concurs pentru postul de director Departamentul de Ingineria Sistemelor Aeronautice și Management Aeronautic ”Nicolae Tipei” 2024-2029 >>
Depunerea dosarului pentru concursul de director de departament se va face pana la data de 21.02.2024, ora 16:00, la secretariatul departamentului. Sedinta de alegere a directorului de departament va avea loc in data de 27.02.2024, ora 14:00, la secretariatul...
0 Comentarii